tratamente-boli gaini 1

Necesitatea unui diagnostic rapid al bolilor respiratorii ale pasarilor, aparute in unitatiile de crestere fie ele industriale, fie gospodaresti, a ridicat ponderea unui diagnostic morfopatologic si a unui diagnostic clinic , la un nivel superior.
Specialistul veterinar de astazi trebuie sa fie atat un bun clinician, dar si un bun morfopatolog, care prin necropsiile zilnice pe care le efectueaza sa aiba permanent in fata potentialul patogen existent in unitatea de crestere. Se va putea inarma astfel cu tot arsenalul de masuri preventive si curative pentru ca o eventuala izbucnire de boala sa fie rapid lichidata si pierderile sa fie cat mai reduse.
In combaterea bolilor respiratorii ale pasarilor, fie ele infectioase, fie parazitare, tehnicianul veterinar trebuie sa urmareasca aplicarea regulilor de igiena si alimentatie corespunzatoare unei exploatari rationale si economice.
Pentru a preciza daca un animal este sau nu bolnav si de ce afectiune sufera, se cer de la ingrijitor orice lamuriri cum ar fi:

- Cand si cum a observat inbolnavirea?
- Daca animalul a mai fost bolnav si de ce boala?
- Daca mai sunt in jur si alte animale bolnave?
- Cum s-a intervenit?

Adica date antecedente de istoric al bolii ce poarta numele de anamneza; ele ne dau uneori un sprijin pretios in stabilirea diagnosticului si al prognosticului. In acelas timp, animalul contentionat in scopul de a permite examinarea sa este investigat clinic prin metode curente cum ar fi: inspectia, palpatia, percutia, ascultatia si termometria. Uneori sunt necesre si alte examene speciale, examene de laborator.
Metaforic vorbind, sanatatea animalelor influenteaza intr-o masura considerabila sanatatea umana. Asadar este imperios necesar ca pasarile domestice si produsele lor sa fie crescute, intretinute si procesate dupa toate normele igienice si sanitar-veterinare in vigoare.
Lucrarea de fata „Bolie respiratorii ale pasarilor” doreste sa fie o sinteza a elementelor indispensabile de cunoastere in domeniul patologiei, semiologiei si terapeuticii respiratorii a pasarilor.
Daca nu am reusit sa redau totul, sa nu uitam ca noul apare in fiecare zi si in patologie ca in orice domeniu al vietii.
Patologia de astazi nu mai seamana cu cea de ieri, si cu siguranta patologia de maine va fi alta fata de ceea pe care o cunoastem astazi.

PASTRAREA SANATATII PASARILOR NOASTRE

Ar trebui sa fim foarte preocupati de mentinerea sanatatii pasarilor. Gainile bolnave nu se mai oua, nu cresc cum trebuie si nu sunt potrivite pentru inmultire. De aceea, orice crescator ar trebui sa-si dea osteneala, sa-si insuseasca cunostintele cele mai importante despre boli, cauzele lor, simptomele, combaterea lor si despre metodele terapeutice posibile.Numai asa putem scuti pasarile noastre de suferinta.
Fiindca in aceasta lucrare voi vorbi numai despre cele mai importante boli, va recomand ca, in caz de nevoie sa consultati si alte carti de specialitate mai detaliate.
Totusi, cunostintele preluate din aceste carti de specialitate nu inlocuiesc sfaturile medicului veterinar. Este strict necesar sa recunoastem simptomele cazurilor de imbolnaviri grave. Putem a evita astfel suferinta pasarilor, dupa exemplul dat in relatarea care urmeaza.
De cate ori pasarile prezinta simptome neobisnuite, crescatorii se grabesc sa taie pasarile care au probleme. Este bine sa rezervam un sector separat din adapost pentru animalele bolnave sau ranite sau sa amenajam un loc unde sa putem izola, un timp, animalele bolnave pentru a le ajuta sa se vindece mai rapid si a le feri, pe cele sanatoase, de o eventuala contaminare cu germeni. Dupa insanatosire, le putem reintegra in card fara nici un fel de probleme.


Pasarea sanatoasa si cea bolnava


Inainte de a prezenta tabloul clinic al bolilor, cauzele lor posibile si tratamentul corespunzator, ar trebui sa stim foarte bine cum trebuie sa arate o gaina sanatoasa. Ochii trebuie si fie luminosi, limpezi, penajul neted si stralucitor, iar creasta si gusa de un rosu deschis, sunt primele semne ale unei stari perfecte de sanatate. Cand respiratia deabia i se aude si nu exista scurgeri oculare, nazale sau orale, vom cerceta animalul mai indeaproape. Mucoasa cailor respiratorii trebuie sa fie rosie, de un rosu deschis sau sangeriu, nu palida sau galbuie. Si excrementele constituie un element important: nu trebuie sa fie apoase. Diareea se recunoaste usor dupa penele murdare din juful cloacei.
O gaina sanatoasa este usor de recunoscut: ea este atenta, ciuguleste si cotcodaceste, isi ingrijeste penele, mananca si bea regulat cu o pofta de mancare normala. Pasarea sanatoasa este vioaie.
Primele semne de boala sunt lipsa poftei de mancare sau, dimpotriva, foamea si setea exagerate. Pasarile bolnave se izoleaza de card, stau retrase, apatice, cu aripile atarnand, cu penele zburlite si cu capul varat intr-un colt, sunt slabite iar penajul este lipsit de stralucire si friabil. Daca observam lucruri suspecte, trebuie sa luam masuri. Cum putem preveni aparitia acestor simptome, vom vedea in continuare.

Pasarea sanatoasa

Sa previi este mai bine decat sa vindeci
“ Preventia-i mama sigurantei “

Curatenia, ingrijirea adecvata si o hrana selectionata constituie cea mai buna garantie pentru intretinerea sanatoasa a pasarilor noastre. Este strict necesar sa se indeparteze excrementele de pe podelele adapostului si sa se controleze caracteristicile acestora (consistenta, culoare, miros) pentru prevenirea bolilor. Si suporturile pe care stau pasarile trebuie curatate constant de impuritati. O data pe saptamana vom schimba asternutul in cusca. In adapost vom observa daca asternutul este uscat, curat si fara praf. De 3-4 ori pe an, din toamna pana in primavara cand pasarile stau mai ales in adapost iar pericolul de infectii create, ar trebui sa reinnoim asternutul de paie.
Baia de nisip pe care trebuie sa le-o asiguram va fi alcatuita din nisip fin, uscat, putin rumegus ca si praf de var si deparazitata cu insecticid praf.
Medicul veterinar poate recomanda si alte metode antiparazitare. In orice caz, inainte de a le inchide, toamna, in adapost, cel putin o data pe an, grajdul va fi curatat temeinic. Stiu din experienta cat de solicitanta este aceasta operatic, dar merita.
Toate partile componente ale adapostului vor fi curatate cu lesie fierbinte de soda si periate. Tot asa si peretii - dupa curatare, vor fi varuiti pentru a nu mai da nici o posibilitate capuselor si puricilor. Pentru un plus de precautie, in laptele de var putem adauga si un dezinfectant.
Mica farmacie a adapostului

Pentru amintitele masuri de prevenire si ingrijire ca si pentru cazuri de necesitate ar trebui, in orice caz, sa fim pregatiti. Pentru aceasta se recomanda sa alcatuim, la sfatul medicului veterinar, o farmacie a adapostului.

Ea ar trebui sa contina:

- un preparat cu multivitamine pentru tratarea si prevenirea bolilor cauzate de deficitul de vitamine (de exemplu rahitismul) si pentru intarirea generala a organismului, mai ales in faza de boala si dupa vindecare.
- un medicament antiparazitar pentru curele obisnuite
- un medicament pentru tratarea bolilor diareice
- un dezinfectant pentru tratarea ranilor pielii si dermatozelor
- un medicament impotriva ectoparazitilor ca puricii si capusele
- o alifie pentru rani si contra degeraturilor
- solutie borica (2%) si ceai de musetel pentru tratamentul inflamatiilor oculare.
Medicamentele trebuie sa stea incuiate si sa nu fie accesibile copiilor.


1.VIROZE RESPIRATORII AVIARE


1.1. LARINGOTRAHEITA INFECTIOASA A PASARILOR
(Laryngotracheitis Infectiosa Avium)

Este o boala infectocontagioasa a galinaceelor, cu mers enzootic, produsa de un virus filtrabil, caracterizata din punct de vedere anatomoclinic prin inflamatia acuta alarinxului si traheei, cu semne respiratorii grave.

a. Istoric, raspandire:

A fost descrisa prima data in Canada (1922) si S.U.A. (1925), de unde a fost introdusa, prin importul de pui, in Germania (1932).
Beaudette sustine ca boala este produsa de un virus, dar dovada experimentala a anaturii virotice a bolii o face Beach (1931).
Seifried (1931) pune in evidenta, in clulele epiteliale ale traheei, incluziile intranucleare specifice.
Dupa introducerea bolii in Germania ea s-a raspandit in Europa, fiind semnalata in Rusia, Anglia, Spania, Italia, Polonia.
La noi in tara a fost identificata intr-o singura unitate in 1967.

b. Etiologie:

Agentul etiologic este un virus cu marime de 80-100 m?. Trece usor prin filtrele Berkefeld V., partial prin N., dar nu prin W.
Virusul se cultiva in embrionul de gaina de 9-12 zile, prin inocularea materialului virulent pe cale carioalantoidiana. De asemenea, se cultiva in culturi de tesuturi (celulele aparatului respiator, celule renale).
In embrionul de gaina produce pe alantocorion leziuni caracteristice de marimea uni bob de mei.
In celulele epiteliale din mucusul traheal si laringian de la pasarile bolnave ca si in epiteliile ectodermice ale embrionului de gaina pe care s-a cultivat virusul, se constata prezenta de incluzii intranucleare colorabile cu solutia Giemsa (incluziile Seifried).
Virusul nu aglutineaza globulele rosii de pasare, nici nu formeaza in organism anticorpi fixatori de complement.
Rezistenta virusului este slaba in conditiile mediului exterior. Sub forma de mucus traheal, virusul este distrus la temperatura camerei pana in 10 zile, la lumina solara directa in 6-7 ore. In cadavre, putrefactia il distruge foarte repede.

c. Receptivitatea:

In mod natural sunt receptive gainile si fazanii. Celelalte pasari, precum si animalele de laborator sunt refractare la infectie.
Tineretul aviar in varsta de 4-8 luni este mai sensibil.
In mod experimental, boala poate fi reprodusa prin badijonarea larinxului, a mucoasei conjunctivale sau cloacale cu material virulent constituit din broiaj al mucoasei traheale de la o pasare bolnava.
Receptivitatea pasarilor este marita si boala capata o extindere mare prin actiunea unor factori favorizanti: carentele alimentare si vitaminice, in special hipovitaminoza A, supraaglomerarea in adaposturi (mai ales in sistem de crestere in baterii), exesul de umiditate, frigul, transporturile obositoare, parazitismul intestinal, reactiile postvaccinale dupa diferite imunizari active, asocierea cu alte boli (difterovariola, holera).
Pasarile trecute prin boala castiga imunitate. Ele transmit anticorpi prin vitelus, astfel ca puii eclozionati din astfel de oua au o imunitate pasiva pana la 4-10 zile, rezistand la infectie.

d. Surse de infectie si mod de contaminare:

Sursele de infectie sunt pasarile bolnave si cele trecute prin boala, care raman purtatoare si eliminatoare de virus timp indelungat, pana la 500 zile. Astfel se explica aparitia an de an a bolii in unele ferme avicole.
Materiile virulente sunt mucusul traheal, bronsic, jetajul, secretiile conjunctivale. Pe coaja oualelor si in ouale provenite de la gainile infectate nu s-a putut pune in evidenta prezenta virusului.
Contaminarea se face direct prin coabitare intre pasarile bolnave sau eliminatoare de virus si cele receptive. Transmiterea prin ou nu se face.
Cotaminarea poate fi si indirecta, prin pasarile refractare la infectie si personalul de ingrijire a pasarilor. De asemenea sobolanii pot fi transmitatori (vectori) ai virusului.
Calea de infectie este calea respiratorie, prin stropii virulenti inhalati o data cu aerul. Se admite si posibilitatea infectiei pe cale digestiva, prin apa si alimentele contaminate.
Experimental infectia se realizeaza prin badijonarea mucoasei conjunctivale sau laringiene.

e. Patogeneza:

Virusul patrunde prin mucoasa nazala sau bucala. El are o afinitate pronuntata pentru mucoasa traheala, unde se multiplica, producand inflamatia acesteia. De la locul de multiplicare, virusul trece si in sange, dar nu se multiplica. Prin interventia germenilor microbieni secundari de la suprafata mucoasei respiratorii, procesul inflamamato initial se complica, agravandu-se.

f. Epizootologie:

Boala apare in tot cursul anului, dar mai ales toamna si iarna. Frecventa mai mare in sezonul de toamna se explica prin completarea efectivului matca cu pasari tinere receptive la infectie, introduse in efectivul dce pasari adulte, trecute prin boala si ca atare purtatoare de virus.
Caracterul stationar al bolii, de la an la an, cu frecventa maxima toamna, se explica prin existenta purtatorilor de virus si nu prin persistenta virusului in mediul exterioe.
Boala are un mers enzootic, fara tendinte de raspandire in alte ferme la distanta, afara de cazul cand se scot pasari eliminatoare de virus, pentru completarea efectivului. De fapt insa, in modul acesta, prin pasari purtatoare de virus, se introduce infectia in ferma indemna.

g. Simptomatologie:

Incubatia naturala este de 6-12 zile; in infectia experimentala incubatia este mai scurta si variaza dupa calea de inoculare.
Boala evolueaza sub forma acuta subacuta si cronica.
Forma acuta: (hemoragica) se intalneste la inceputul epizootiei. Ea incepe cu febra puternica (44 grade C), iapetenta si sete puternica; prostratie, cianoza mucoaselor aparente, a crestelor si a barbitelor. In scurt timp apa tulburari respiratorii grave- dispnee puternica. In momentul inspiratiei,pasarea isi ridica si isi intinde capul cu ciocul larg deschis, percepandu-se un zgmot de glu-glu si un fel de tipat plangator; in expiratie capul se lasa in jos, cu ochii inchisi, pana cand ciocul atinge solul.
Pasarile stranuta puternic, sunt cuprinse de o tuse spasmodica. Isi scutura cu putere capul, eliminand un jetaj mucos, sanguinolent, uneori chiar chiaguri de sange sau sange lichid.
In cazurile mai usoare se constata numai o respiratie horcaitoare, raluri in timpul respiratiei si tuse.
Moartea se produce in decurs de 2-4 zile, in 50-90% din cazuri, prin asfixia produsa de chiagurile de sange care obstrueaza larinxul, prin edemul laringotraheal sau prin toxiemie.


In cele mai multe cazuri insa,simptomele sunt mai putin severe, manifestandu-se prin dispnee, raluri traheala, tuse, ciocul intredeschis
Forma subacuta: manifestarile respiratorii sunt mai benigne. Pasarile pot elimina, in timpul stranutului sau tusei, un exudat consistent sau pseudomembrane. Unele pasari prezinta un catar oculo-nazal si chiar sinuzita infraorbitara sau oftalmie purulenta.
Boala se poate constata si la puii tineri, de 10-20 zile, cu semne de conjunctivita si diaree grava.
Durata acestei forme este de 1-3 saptamani, cu mortalitate de 10-15%; la puii tineri mortalitatea se ridica la 50-100%.
Forma cronica:poate aparea de la inceput, ca atare, sau ca urmare a formei subacute. Se intalneste de regula spre sfarsitul enzootiei. Se manifesta prin respiratie dispneica, bucala, siflanta, cu prezenta de pseudomembrane traheale, cu caracter cazeos, la orificiul traheal. Exudatul se muleaza sub forma de mansoane de-a lungul traheei, producand obstructia larinxului si moartea prin asfixie. Durata bolii este de 1-1,2 luni, cu o mortalitate de 5%.
Se pot constata si forme benigne de boala, cu tulburari respiratorii putin accentuate, asemanatoare altor boli respiratorii ale pasarilor. La pasarile ouatoare ara loc o scadere a ouatului, in medie pe efectiv cu 12%, uneori insa pana la 50%. Toate formele clinice de boala pot evolua, simultan sau succesiv, in cursul unei enzooti.

h. Modificari anatomopatologice:

In forma acuta se constata o traheita hemoragica: mucoasa este tumefiata, cu petesii si un mucus sanguinolent la suprafata, uneori coaguli de sange.
In forma subacuta se observa o laringotraheita: mucoasa este edematiata, cu un exudat fibrinos la suprafata.
-Chiaguri de sange pe mucoasa
inflamata a traheei.

In forma cronica se constata pseudomembrane cazeoase in faringe, laringe si trahee.
In examenul histopatologic se constata incluziuni intranucleare, in celulele epitrliale ale mucoasei laringelui si traheei, colorabile in roz prin metoda Giemsa prelunita ( Seifried, 1931).

-Incluzii Seifried in celulele mucoasei traheale.

Ele se constata usor in faza initiala a bolii, pana nu sa produs alterarea pronuntata a mucoasei, observandu-se frecvent in forma acuta de boala rareori in cea cronica. Aceste incluziuni se pot constata insa si in epiteliile pleoapelor si ale bronhiilor. Intr-un nucleu se constata de regula o singura incluziune rotunda, ovala sau neregulata, ocupand aproape jumatate de nucleu (Poliakova, 1951).
In general, mai ales in formele acute si subacute, modificarile
anatomopatologice, macroscopice si microscopice sunt carcteristice si precizeaza diagnosticul.

i. Diagnostic:

Datele epizootologice si anatomoclinice permit un diagnistic in formele acute si tipice; in formele mai putin grave si cronice, diagnosticul clinic este dificil sau imposibil din cauza asemanarii cu alte boli respiratorii. Laringotraheita infectioasa afecteaza rareori puii tineri, desi acestia sunt sensibili la infectie cu virusul LTI. Scaderea ouatului in LTI nu este asa de accentuata ca in pseudopesta, nici chiar ca in bronsita infectioasa a gainilor.
Pseudopesta aviara, forma respiratorie, este mai difuzibila, scaderea ouatului mai pronuntata, in multe cazuri exista sindrom digestiv si nervos. Boala poate fi confirmata prin izolarea virusului si identificarea lui prin reactia HA si IHA.
Difterovariola aviara prezinta leziuni cutanate, pseudomembranelese gasesc mai ales pe mucoasa bucala, iar dupa detasarea lor mucoasa apare sangeranda.
Bronsita infectioasa, la gainile adulta, prezinta un sindrom respirator mai putin accentuat, iar la pasarile peste varsta de 2 luni, de regula, nu se inregistreaza mortalitate. In schimb la puii pana la vrsta de 10 zile boala are un tablou clinic destul de caracteristic.
Micoplasmoza aviara are o evolutie cronica, iar leziunile principale sunt de aerosaculita, cu depozite fibrinoase. De astfel aceste infectii pot coexista.
Coriza infectioasa prezinta modificari anatomopatologice ale mucoasei nazale, conjunctivale, a sinusurilor intraorbitare, niciodata ale mucoasei laringotraheale. Boala este, in genera, beningna cu mers cronic.
Hipovitaminoza A este caracterizata si ea prin pseudomembrane, dar acestea sunt albicioase si usor detasabile; in faringe si esofag se constata zone alb-galbui, datorita uei materii cazeoase la orificiile glandelor mucoase.
Diagnosticul de laborator se face prin reproducerae experimentala a bolii, prin izolarea virusului LTI si prin examen histopatologic.
Pentru infectia experimentala se utilizeaza mucusul traheal filtrat si aseptizat cu antibiotice, cu care se tamponeaza mucoasa traheala a puilor sensibili si rezistenti la infectie. Puii sensibili fac de regula o forma acuta si tipica de boala.
Pentru izolarea virusului se inoculeaza embrioni de gaina de 9-10 zile.
Examenul histologic al mucoasei respiratoriii in formele acute si subacute, in special la inceputul bolii, este de o inalta valoare diagnostica si este decisiv(a se vedea modificarile histopatologice).
In studiile epizootologice sunt utilizabile testele serologice de SN si seroprecipitare in gel de agar.

j. Tratament, profilaxie si combatere:

Nu exista un tratament specific si eficace. In formele subacute, tetraciclinele amelioreaza starea cinica prin actiunea lor fata de germenii secundari.
Pastrarea indemnitatii fermelor avicole se obtine prin controlu si carantina de 14 zile a pasarilor nou introduse in ferma. In perioada de carantina se introduc martori de contact, din efectiul propriu al fermei.
Dupa aparitia bolii se vor sacrifica si valorifica pasarile din lotul unde a aparut boala, urmata de dezinfectia radicala a adapostului cu formol 1‰. Spre a se evita pericolul excretorilor de lunga durata, repopularea se va face numai dupa 3 luni.
In cazul cand din considerente economice nu se poate recurge la sacrificarea pasarilor bolnave si suspecte de contaminare, se va proceda numai la sacrificarea celor bolnave si vaccinarea celor aparent sanatoase din ferma contaminata.
Vaccinul este un virus- vaccin viu, preparat pe embrionul de gaina, livrabil sub forma liofilizata. Aplicarea lui se face dupa solubilizarea intr-un diluant special, prin tamponarea mucoasei cloacale, cu ajutorul unei pensule aspre. Se produce o inflamatie a mucoasei cloacale, urmata de istalarea imunitatii dupa 9 zile pe o perioada de 6 luni.
Acest vaccin viu are inconvenientul ca pasarile vaccinate raspandesc virusul un anumit timp dupa vaccinare.
Din efectivele unde s-a aplicat vaccinarea nu vor fi scoase pasari de vanzare in scopul cresterii.
Aplicarea vaccinului se mai poate face pe pielea deplumata sau pe mucoasa oculara.
Pasarile vaccinate vor fi controlate dupa 4-6 zile, iar cele la care nu s-a produs reactia locala vor fi revaccinate.
Efectivul vaccinat va fi crescut si exploatat separat pana la valorificarea lui totala. Repopularea adaposturilor unde au stat pasarile vaccinate se va face numai dupa 2-3 dezinfectii riguroase si dupa trecerea a 2 saptamani vara si 6 saptamani iarna de la lichidarea efectivului si efectuarea dezinfectiei finale.

1.2.BRONSITA INFECTIOASA AVIARA
(Bronchitis infectiosa avium)


Este o boala infectocontagioasa de natura virotica, a puilor de gaina, cu evolutie acuta, produsa de un virus filtrabil, caracterizata din punct de vedere anatomoclinic prin inflamatia bronhiilor (ca si a traheei si a laringelui), cu semne respiratorii grave. La adulte boala se traduce prin tulburari ale ouatului, fara alte manifestari morbide.

a. Istoric, raspandire, importanta:

A fost descrisa prima data in S.U.A. de catre Shalk si Hawn (1931) Beach si Schalm (1933) dovedesc prin probe de imunitate incrucisata diferenta intre laringotraheite si bronsita infectioasa.
La inceput boala a fost semnalata la puii mici, sub o forma grava si cu o raspandire rapida; ultrrior boala s-a constatat si la puii mai mari, sub o forma mai putin grava.
Boala este foarte pagubitoare , prin mortaltatea mare la pui si raspandirea rapida in untatiile mari de crestere a puilor; puii mai mari, trecuti prin boala, ramanintarziati in dezvoltare. La gainile adulte se constata o scadere accentuata a ouatului.

b. Etiologie:

Virusul bronsitei infectioasa (BI) este un mixovirus, cu dimensiuni de 70-105mµ. Se cultiva pe oul embrinat de gaina, in varsta de 9-12 zile. Izolarea virusului pe embrionul de gaina este destul de dificila, deoarece el nu produce, de regula, moartea embrionilor in primele 4-6 pasaje.
In cadrul virusului BI s-au constatat diferente imunologice ; pana in prezent s-au pus in evidenta 5 tipuri imunologic distincte.
Rezistenta virusului, in conditiile mediului exterior, este mica. Pastrarea virusului, in conditiile mediului exterior este mica. Pastrarea virusului sub forma de lichid alantoamniotic necesita temperaturi sub -45°C; sub forma liofilizata este valabil peste un an. Dezinfectantela uzuala in concentratii obisnuite distrug repede virusul.

c. Receptivitate:

Pui de gaina pana la varsta de 5-10 zile au receptivitatea maxima. Puii mai mari fac forme mai usoare de boala, iar gainile adulte fac forma inaparenta de boala, exprimata numai prin tulburari ale ouatului.
Porumbelul este refractar la infectie.
Pasaril trecute prin boala castiga imunitate puternica si de lunga durata, transmisibila prin vitelus la pui, pe care ii protejeaza fata de infectie pana la 2 luni.

d. Surse de infectie si mod de contaminare:

Pasarile bolnave si recent trecute prin boala constituie sursa principala de infectie.
Jetajul (exudatul bronsial, traheal si nazal) contine virus. De asemenea, sangele si organele interne de la pasarile bolnave sunt virulente.
Virusul este eliminat in special prin jetej. Prin fecale, virusul este eliminat incepand cu ziua a 3-a pana in ziua a 24-a dupa infectie; incepand cu ziua a 35-a dupa vindecare, virusul nu a mai putut fi pus in evidenta nici la pasarile trecute prin boala, nici in oua, ceea ce pledeaza pentru inexistenta purtatorilor de virus de lunga durata in bronsita infectioasa.
Contaminarea naturala se face direct, prin coabitare; mai rar indirect, prin intermediul apei si al alimentelor contaminate.
Calea de infectie naturala, este cea respiratorie, mai rar cea digestiva. In mod experimental, infectia se poate realiza prin instilatia nazala si laringiana a mucusului virulent. Pe cale digestiva, subcutanata si intravenoasa, infectia se realizeaza inconstanat.

e. Simptomatologie:

Perioada de incubatie in boala naturala este de 36 ore pana la 6 zile.
La puii in varsta de 2-10 zile. Puii sunt lipsiti de voiciune, se ingramadesc in locurile calduroase, stau somnolenti. Tulburari respiratorii traduse prin dispnee, puii stau cu cioicul deschis si gatul intins; respiratie bucala horcaitoare, raluri si tuse chintoasa, cu accese de sufocatie. - Atitudine tipica in bronsita
infectioasa a puilor.
In timpul acceselor de tuse, mucozitatiile si exudatul cazeos acumulat in bronsii si partea inferioara a traheei sunt eliminate in exterior. Nu se constata exudat sanguinolent ca in laringotaheita. Nu se observa niciodata semne nervoase.
Se constata si semne de conjuctivita si rinita, cu jetaj seros, stranut; adeseori si inflamatia sinusurilor infraorbitale.
Durata bolii este de 3-10 zile.
La puii mici sub 10 zile mortalitatea este de 50%;
La puii peste 3 saptamani: mortalitatea este mica dar puii raman inapoiati in dezvoltare, manifestand mult timp dispnee si raluri.
La puii peste 6 saptamani: semnele respiratorii sunt mult mai putin evidente. Puii prezinta dispnee, raluri traheale si tuse. De regula, puii nu mai prezinta semne de coriza. Dezvoltarea puilor se face necorespunzator cu varsta.
La tineretul peste 2 luni si pasarile adulte: tulburarile respiratorii sunt putin evidente; se constata o slabire progresiva. Pasarile consuma grauntele, dar refuza uruielile; nu se constata tulburari digestive, nici nervoase. La gainile ouatoare se constata o scadere a ouatului; ouale sunt deformate, cu coaja subtire si aspra sau fara coaja. Adeseori se constata gaini „fals ouatoare”, adica pasari cu aparenta normala care cauta cuibul, dar nu oua. Mortalitatea este neansemnata.

f. Modificari anatomopatologice:

Leziunile nu sunt caracteristice. Se constata o traheita catarala: petesii si exudat bogat seromucos pe mucoasa laringotraheala; nu se constata aspectul sanguinolent al exudatului ca in laringotraheita infectioasa.
- Cheaguri de sange in mucoasa
tumefiata si inflamata a traheei.
La gaini: degenerari ovariene, atrezii foliculare, oua cu coaja moale si deformata.


- Modificari in aspectul si consistenta cojii oualelor.
In pulmoni: focare de bronhopneumonie, cu exudat serogelatinos in bronhii si sacii aerieni, uneori cu aspect cazeos. In unele cazuri se observa pericardita fibrinoasa.

La ehamenul histologic nu se constata incluziispecifice ca in laringotraheita infectioasa. In faza acuta se constata o infiltrare celulara in lamina propria, fara modificareaepiteliului cilindric traheal. Mucoasa este puternic ingrosata.

g. Diagnostic:

Diagnosticul anatomoclinic este foarte dificil sau chiar imposibil, deoarece boala are multe asemanari cu celelalte boli respiratorii ale pasarilor: formele subacute si cronice de laringotraheita, formele benigne respiratorii de pseudopesta aviara, micoplasmoza aviara, holera cronica si difterovariola aviara. In tabelul I se redau unele diferente intre BI si forma respiratorie a pseudopestei aviare, produsa de tulpini mai putin patogene. Foarte adesea aceste infectii pot coexista in acelas efectiv, ceea ce impune un diagnostic complex de laborator pentru confirmarea sau infirmarea prezentei virusului BI.

Tabelul I:
Bronsita infectioasa Pseudopesta aviara
Incubatia 18-96 ore, matim 6 zile 4- 11 zile
Mortalitatea Numai la puii foarte mici La toate varstele
Dispneea La numeroase pasari deodata Numai cateva pasari deodata
Simptome nervoase Nici unul Frecvente
Consum de hrana Redus la jumatate Nul
La necropsie Exudat seromucos in trahee si bronhii; uneori petesi Petesii pot aparea peste tot
Ouatul Scade rapid (uneori la zero). Inca normal la primele semne. Pe o lunga perioada de timp, ouatul este scazut si nu se restabileste decat partial. Scadere rapida la zero. Diminuarea se produce de la primele semne de boala. Ouatul se restabileste dupa cateva saptamani


Examenul virusologic,pentru punerea in evidenta a virusului BI,se face prin inocularea materialului suspect (mucus bronsic,broiaj de pulmon, aseptizate bacteriologic) in oul embrionat de gaina in varsta de 9-10 zile si adaptarea lui prin pasaje succesive pana la aparitia nanismului.Identificarea virusului BI din embrionul de gaina se face prin testul de SN pe embrionul de gaina, cu un ser anti-BI de referinta.
De asemenea se poate recurge la infectia experimentala a puilor mici, indemni de BI, si a martorilor imunizati, prin inocularea intratraheala a materialului suspect.
In formele asimptomatice sau cronice se poate recurge la testul de SN pe oua embrionate. In acest scop, serul pasarilor de cercetat se pune in contact, in vitro, timp de 30`, cu o tulpina de virus de referinta cu titru ridicat, iar amestecul este inoculat in oua embrionate in varsta de 10 zile, provenite din gaini verificate ca indemne de BI.Testul de SN se considera pozitiv daca 50% din embrioni au ramas in viata dupa 8 zilede la inoculare.
In afara de testul de SN se poate utiliza si seroprecipitarea in gel de agar.


h. Tratament, profilaxie si combatere:

Tratamentul curativ cu streptomicina (intramucular sau per os) are o valoare discutabila.
Pentru prevenirea bolii se vor folosii la incubatienumai oua de la pasari si din ferma indemne de boala. Puii mici vor fi crescuti separat de pasarile adulte. Completarea efectivului de pasari se va face numai cu pui sanatosi.
In loturile de pui unde apare boala se va proceda radical: puii bolnavi vor fi sacrificati, executandu-se dezinfectia adapostului. In locul unde apare boala vaccinarea nu da rezultate, din cauza difuzarii rapide a infectiei.
Loturile amenintate de contaminare vor fi supuse vaccinarii. Puii peste varsta de 6 saptamani pot fi supusi imunizarii active cu un virus vaccin viu atenuat pe cale nazala, oculara, sau intramusculara.
Profilaxia si combaterea bolii, mai ales la puii tineri, se bazeaza, in special, pe masuri generale. Se vor asigura conditii optime de crestere pentru puii tineri.
Puii din efectivele contaminate vor fi crescuti si destinati consumului cand ajung la greutatea de valorificare, fiind contraindicata retinerea lor pentru reproductie.
Dupa eliberarea adaposturilor de aceste efective se va executa o dezinfectie, iar dupa o luna se poate trece la repopularea lor cu efective sanatoase.


1.3. PSEUDOPESTA AVIARA
(Boala de Newcastle, Pesta Aviara Asiatica, Pneumoencefalita, Pesta Aviara Atipica)



Pseudopesta aviara este o boala infectioasa, de tip evolutiv acut, mai rar subacut, enzootica specifica galinaceelor, produsa de un virus filtrabil si caracterizata clinic prin semne respiratorii si digestive, insotite sau urmate de manifestari nervoase, asociate diferit, iar anatomopatologic prin proventriculita, enterita si tiflita hemoragico-necrotica.

a. Istoric, raspandire, importanta:

Pseudopesta poate fi considerata ca fiind cea mai grava boala a pasarilor, cu cea mai mare putere de difuziune. A fost diagnosticata pe toate continentele. La noi in tara boala a fost introdusa in anul 1942, provocand anual pierderi importante atat in sectorul industrial cat si in unitatile gospodaresti, in care nu se respecta normele de profilaxie generala si specifica. Aceste pierderi sunt consecinta morbiditatii si mortalitatii foarte ridicate cu care boala evolueaza, a restrictiilor impuse in cadrul masurilor de combatere si a cheltuielilor antrenate de aplicarea masurilor profilactice.
In prezent se mai inregisteaza focare limitate, doar acolo unde se incalca masurile de profilaxie.

b. Etiologie:

Agentul patogen al pseudopestei este un virus care se cultiva pe oua embrionate ca si pe culturi de celule. Culturile pe oul embrionat servesc la prepararea vacinurilor antipestoase.
Virusul pseudopestei se absoarbe pe eritrocitele de gaina si provoaca aglutinarea lor (hemaglutinarea). In organismul pasarilor, virusul determina formarea anticorpiior specifici, care ii inhiba propietatea hemaglutinanta, ca si anticorpi care-i neutralizeaza actiunea patogena. Aceste propietati se folosesc in cercetarile de diagnostc la identificarea virusului.
Intre tulpinile de virus izlolate in diferite zone ale globului nu exist diferente antigenice. In schimb, puterea patogena a vrusului poate varia in functie de tulpina, deosebindu-se dinacest punct de vedere trei tipuri de tuilpini: cu patogenitate foarte scazuta (lentogene), cu patogenitate medie, patogene numai pentru pui (mezogene) si cu patogenitate ridicata (velogene). Tulpinile din primele 2 grupe se utilizeaza ca vaccinuri vii, iar cele din ultima grupa se izoleaza obisnuit din focarele grave de boala.
Virusul este destul de rezistent in mediul exterior. Caldura il distruge repede iar razele solare in cateva minute, pana la 1-2 zile. La temperatura camerei rezista pana la 17 saptamani, in apa 10-15 zile, iar in cotete pana la 250 de zile. In carcase si oua rezista pana la 200 de zile, iar cand acestea sunt congelate pana la doi ani. Antisepticile obisnuite (soda caustica, clorura de var, formolul, etc), in concentratii uzuale, distrug virusul in cateva minute pana la o ora.

c. Caractere epizootologice:

Receptivitate: In conditii naturale sunt receptive :gaina, curca, bibilica, fazanul, paunul. Celelalte pasari nu sunt receptive sunt refractare, imbolnavinduse exceptional. Ele pot face infectii inaparente clinic, jucand un mare rol in difuzarea boli.
Surse de infectie : sunt reprezentate de pasarile bolnave, care elimina cantitati masive de virus prin toate produsele de secrectie si excretie (fecale, jetaj). Difuzarea boli se realizeaza si prin produsele si subprodusele pasarilor bolnave (carne, oua, pene), prin cadavre, ca si prin toate lucrurile venite in contact cu pasarile bolnave (furaje, apa, obiecte de inventar, custi, mijloace de transport, etc).
Omul poate vehicula virusu pasiv sau face infecti benigne sau inaparente, devenind purtator activ.
Mod de contaminare:transmiterea boli se face direct prin cohabitarea pasarilor bolnave cu cele santoase si indirect pe cale respiratorie si digestiva, cu apa, furaje si particule de praf contaminate.
Dinamica epizootica:dupa ce a aparut intr-un efectiv, pseudopesta evolueaza grav, cuprinzand intr-un timp scurt 90-100% din pasari. In cazul in care nu se iau masuri corespunzatoare, boal are o evidenta tendinta la evolutia epizootica, difuzand in afara focarului si cuprinzand teritorii mari, evoluand ca cea mai contagioasa boala a pasarilor. In efectivele incomplet imunizate datorita vaccinarilor incorecte, se intalnesc aspecte enzootice, in care numarul cazurilor de inbolnavire variaza intre 20-80%. Enzootiile cele mai grave in sezoanele reci si umde, cand virusul rezista mai mult in mediul extern.


d. Tabloul clinic:

Boala apare dupa o incubatie scurta, de 3-10 zile si evolueaza acut,in 1-5 zile,rar mai mult. Semnele clinice sunt caracterizate printr-o stare generala grava, insotita de tulburari digestive, nervoase si respiratori. Pasarile sunt abatute, somnolente, fara pofta de mancare, cu creasta si barbitele cianozate.
In cavitatea bucala se constata un exudat mucos, abundent, iar pe mucoasa se observa hemoragii punctiforme sau focare necrotice mici de culoare cenusie galbuie. Gusa este impastata (indigestie ingluviala). Un semn foarte frecvent este enterita, manifestata prin diaree, cu fecale galben-verzui, cu miros respingator. Pe mucoasa cloacala se constata adeseori focare hemoragico-necrotice.
Frecvent se intalnesc si semne nervoase (convulsii sau paralizii).
Sindromul respirator sau laringotraheal, tot de natura nervoasa, este manifestarea clinica cea mai caracteristica pseudopestei si se traduce prin respiratie accelerata, dispneica si zgomotoasa, horcaitoare. Pentru a se elibera de mucusul care obstrueaza caile respiratori anterioare, pasarile scot un zgomot asemanator cu stranutul, scturand in acelasi timp capul. Acest concert de respiratie zgomotoasa, horcaitoare si stranut-tuse este caracteristic pseudopestei. - Dispnee

La curca, boala evolueaza mai benign si predomina sindromul digestiv si nervos.
Boala evolueaza in majoritatea cazurilor mortal. Pasarile nu mai rareori se vindeca, dupa o convalescenta lunga sau raman cu tare nervoase sub forma de paraliziii.


e. Modificari anatomopatologice:

La pasarile moarte de pseudopesta se constata leziuni grave si foarte importante pentru diagnostic.
Astfel in cavitatea bucala, faringiana, laringiana, in trahee se gaseste o cantitate mare de mucus filant, gros, uneori sub forma de depozite difteroide, usor detasabile. La nivelul mucoasei bucofaringiene, uneori si esofagiene se mai pot gasi mici noduli galbeni-cenusii, cu
continut mucopurulent sau cazeos, uneori inconjurati de o zona hemoragica.
- Laingotraheita consecutiva.

In stomacul glandular se observa hemoragii si necroze localizate de obicei la varful papilelor glandulare sub forma unui brau la intrarea si iesirea din stomac ( proventriculita hemoragico-necrotica ). Pe mucoasa intestinala, mai frecvent la baza sacilor cecali si intestinul gros, dar si pe restul intestinului, se observa focare hemoragico-necrotice, punctiforme sau sub forma de ulcere mai mari. - Hemoragii in mucoasa stomacului
glandular.

In restul organelor se pot intalnii leziuni hemoragice sau degenerative.
La puii mici, pana la varsta de 2 luni, leziunile sunt mai putin constante si mai discrete.
Ca modificari histopatologice importante pentru diagnostic se citeaza si leziuni de encefalita nepurulenta, intalnite la 88-89% din cazuri. - Focare hemoragiconecrotice in
intestin la gaina
f. Diagnostic:

Se stabileste pe baza difuzibilitatii accentuate, a tulburarilor generale intense, dominate de simptome digestive, nervoase si respiratorii si a leziunilor de proventriculita si tiflita hemoragico-necrotica.
Boala s-ar putea confunda cu holera, tifoza laringotraheita si cocidioza.
Holera evolueaza mai rapid, cu leziuni de hepatita miliara necrotica, fara proventriculita si tiflita hemoragico-necrotica.
Tifoza este mai rar intalnita si evolueaza trenant si subacut cu anemie si tulburari digestive si cu leziuni hepatice grave, care lipsesc in pseudopesta aviara.
Laringotraheita evolueaza numai cu simptome respiratorii, iar cocidioza apare obisnuit la tineret si evolueaza numai cu simptome respiratorii.
Cocidioza apare obisnuit la tineret si evoluaza cu diaree si tiflita hemoragica difuza. In cocidioza , examenul microscopic al fecalelor este edificator.
In focarele atipice de boala, inregistrate uneori la pasarile vaccinate si la pui, este absolut necesara confirmarea diagnosticului prin examene de laborator. In acest scop se expediaza la laborator mai multe pasari bolnave si cadavre. Cercetarile de laborator constau in izolarea si identificarea virusului, prin inoculari la pui sau embrioni si examene serolologice- reactia de hemaglutinare si inhibare a hemaglutinarii si seroneutralizarii.

g. Prognostic:

Este grav, boala avand o evolutie mortala, cu caracter epizootic, nedispunand de mijloace curative eficace.

h. Profilaxie:

In efectivele contaminate boala se combate prin masuri generale si specifice, care constau in:
- declararea bolii si instituirea carantinei de gradul II.
- sacrificarea pasarilor bolnave si darea lor in consum conditionat, dupa sterilizarea prin fierbere; uneori, pentru eradicarea bolii se poate hotari sacrificarean intregului efectiv contaminat.
- distrugerea cadavrelor si asternutului prin ardere sau ingropare.
- dezinfectia halelor, cotetelor si padocurilor cu soda custica 2% sau formol 3%.
-vaccinarea de necesitate a pasarilor sanatoase, cu vaccin H sau Roakin, daca sunt in varsta de pana peste 2 luni si cu vaccin La Sota la tineretul sub 2 luni.
Prevenirea aparitiei pseudopestei in efectivele indemne se realizeaza prin masuri generale si specifice. Ca masuri generale se vor executa dezinfectii profilactice si se va reglementa circulatia persoanelor, vehiculelor, etc. trebuie avuta o deosebita grija la achizitionarea pasarilor, oualelor pentru incubatie si furajelor, ca acestea sa provina din efective si localitati sigur indemne.
Profilaxia specifica consta in vaccinarea profilactica periodica a tuturor pasarilor. La noi in tara se utilizeaza in mod curent vaccinul antipseudopestos La Sota.
Vaccinul antipseudopestos La Sota este preparat dintr-o tulpina mai atenuata ( lentogena ). Se prezinta in fiole, sub forma liofilizata ce se dilueaza in diferite proportii, in diluant. Se administreaza individual pe cale conjunctivala sau subcutan in doza de 0,5 ml la gaina si 1ml la curca, la pui se poate administra incepand cu varsta de 8-10 zile. In efectivele mari se poate aplica in apa de baut sau sub forma de aerosoli. La pasarile adulte, mai aleas la cele apartinand raselor perfectionate, este indicata vaccinarea in continuare cu vaccinul La Sota din 3 in 3 luni.
Se mai folosesc cu succes si alte vaccinuri cuma ar fi: vaccinul antipseudopestos viu din tulpini mezogene ( H sau Roakin ) si vaccinul uleios inactivat, acestea fiind folosite mai des in fermele de selectie la curci si gaini.
Trebuie retinut faptul ca indiferent de tipul de vaccin utilizat lupta antiepizootica impotriva pseudopestei nu va fi incununata de succes daca nu se respecta toate masurile profilactice generale.
- Tehnica vaccinarii antipseudopestoase la gaina



1.4. GRIPA AVIARA
( Avian influenza )



a. Istoric si raspandire.

Gripa aviara (Avian influenza), este o boala infectjioasa a pasarilor cauzata de mutatia de tip A a virusului gripal. Boala a fost descoperita in Italia in jurul anului 1900, de atunci raspandindu-se in intreaga lume.

b. Etiologie:

Toate pasarile sunt considerate predispuse la infectie cu gripa aviara, desi unele specii sunt mai rezistente la imbolnavire, Pasarile migratoare (in special ratele salbatice) sunt considerate principala sursa de gripa aviara, acestea fiind si cele mai rezistente la infectie. Pasarile domestice, in schimb, inclusiv gainile si curcanii, sunt deosebit de predispuse la epidemiile de gripa letale. Perioada de incubatie este de la trei la cinci zile, iar simptomele variaza de la un individ la altul.
Izbucnirile formelor foarte patogenice pana acum au fost cauzate de virusul gripal de tip A, din familia Orthomyxoviridae, care actioneaza ia nivelul acidului ribonucleic, ARN (subtipurile H5 si H7). Din 16 subtipuri de virusi ai tipului A (numite H) fiecare cu 9 sub-sub-tipuri (numite N), doar trei -H5, H7 sj H9 sunt capabile sa treaca granitele dintre diferite specii (in special de la pasare la om). Virusul gripal contine un lant unic negativ ARN compus din noua fragmente care codifica 144 proteine virale (combinatii intre N si H, rnateriaiul genetic al virusului). Fragmentele de ARN au un invelis proteic comun, care le uneste forrnand nucleoproteidul. invelisul exterior este constituit dintr-o membrana lipidica; lipidele sunt raspunzatoare pentru complicatiile grave care afecteaza individul in timpul bolii.
Combinatia H5N1, cea care a permis trecerea de la pasari la om, prezinta particularitati din mai multe puncte de vedere. H5N1 se modifica rapid si prezinta tendinta de a dobandii gene de la virusi, infectand si alte specii de animale. Abliitatea sa de a cauza boala acuta la oameni a fost confirrnata. Mai mult, studiile de laborator au demonstrat ca acest virus are o patogenitate ridicata si poate cauza boli acute si la oameni.
in mod normal, virusii gripei aviare nu afecteaza si alte specii decat pasarile si porcii, in schimb, virusii care au suferit mutatii s-au dovedit capabili sa provoace efecte catastrofale.
Transmiterea bolii se face prin aer si prin excrementele pasarilor (de la un animal bolnav la altul), in primul rand, apoi prin alimente contaminate, apa, echipamente si imbracaminte; nu au fost inregistrari, pana acum, de infectare prin mancare gatita din carne de pasare (de la animale bolnave la om si de la un om bolnav la altul).
in absenta masurilor prompte de control sustinute de o buna supraveghere, epidemiile pot dura ani. Pentru ca virusii gripali suporta schimbari genetice frecvente, este nevoie de o monitorizare permanenta a situatiei gripei la nivel global si ajustari anuale in compozitia vaccinurilor antigripale, activitati ce au fost prioritare pentru Programul Global de Gripa al Organizatiei Mondiaie a Sanatatii (OMS) inca de la inceputul lui in 1947.
Prima infectie cu un virus de gripa aviara inregistrata la om a aparut in Hong Kong in 1997, cand tulpina de tip H5N1 a cauzat boli respiratorii acute la 18 persoane, dintre care 6 au murit. Infectia la oameni a coincis cu o epidemie de gripa aviara, cauzata de aceeasi tulpina, la populatiile de pasari domestice din Hong Kong.
Investigatiile legate de izbucnirea epidemiei au stabilit ca sursa infectarii oamenilor a fost contactul direct cu pasarile afectate. Studiile efectuate ulterior la nivel genetic au aratat ca virusul a trecut direct de la pasari la oameni. Transmiteri s-au inregistrat si la lucratorii de asistenta medicala, dar nu au cauzat boii acute.
Despre gripa aviara s-a pomenit din nou spre sfarsitui anului 2003, cand milioane de pasari au trebuit sacrificate in rnai multe tari asiatice pentru a preveni raspandirea infectiei, pagubele provocate industriei avicole din aceste tari fiind colosale. Dupa modelele precedente, epidemiile de gripa se asteapta sa apara, in medie, de trei patru ori intr-un secol, cand un nou subtip de virus apare. Oricum incidenta epidemiilor de gripa este imprevizibila. In secolul al XX-lea, marea epidemie de gripa dintre 1918-1919, care se estimeaza ca a cauzat moartea a 40-50 milioane de oameni in intreaga lume, a fost urmata de epldemii in 1957-1958 si 1968-1969.
Expertii in domeniu considera ca o alta epidemie de gripa este inevitabila si posibil iminenta.





c. Tabloul clinic:

Tabloul clinic al infectiilor gripale aviare este foarte variat, dependent de tipul de virus, specia de pasari, varsta si conditiile de intretinere. Formele clinice cele mai grave le prezinta pesta aviara, cu tulburari respiratorii, circulatorii, digestive si nervoase. Exista o mare asemanare sub aspect clinic intre pesta aviara si pseudopesta aviara (boala de Newcastle), cu deosebirea ca in pesta aviara apar frecvent si edeme ale tesutului conjunctiv subcutanat, localizate mai ales la cap si gat. Edemele constituie semne caracteristice, foarte importante pentru orientarea diagnosticului, dar acestea sunt inconstant prezente si apar nu numai in pesta aviara. Uneori gripa pasarilor evolueaza numai cu manifestari respiratorii sau digestive si chiar asimptomatic. Forma asimptomatica poate fi demonstrata numai prin evidentierea anticorpilor serici.

d. Modificari anatomopatologice:

Modificarile anatomopatologice constau in leziuni asemanatoare cu cele din pseudopesta, la care se adauga prezenta edemelor gelatinoase in tesutul conjunctiv subcutanat, a exsudatelor seroase, sero-fibrinoase sau sero-hemoragice in cavitati si a hemoragiilor pe seroase si mucoase. In proventricol pot sa apara hemoragii diseminate sub forma de inel, dar lipsesc modificarile cu caracter necrotic-difteroid, obisnuit intalnite in pseudopesta. In gripa aviara cu manifestari predominent respiratorii, obisnuit, se constata catar conjunctival, rinita, traheita, sinuzita, aerosaculita si pneumonie interstitiala. Diagnosticul de certitudine al bolii se bazeaza pe izolarea si identificarea virusului gripal sau si pe evidentierea anticorpilor in serul sanguin al pasarilor trecute prin boala.

e. Tratament :

Impotriva lui H5N1 nu exista deocamdata decat un vaccin aflat in stadiu experimental. Chiar daca acesta se va dovedi eficient, cantitatile necesare in cazul unei epidemii globale ar depasi cu mult capacitatea rnondiaia de produce. Acelasi lucru este valabil si in cazul singurului tratament anti¬viral care pare sa fi dat pana acum rezultate impotriva gripei aviare.



f. Masuri de profilaxie :

Vaccinarea pare sa fie singura posibilitate certa de prevenire a gripei aviare, dar utilizarea vaccinurilor in acest scop este limitata din considerente economice. Vaccinurile inactivate dau o imunitate de scurta durata si utilizarea lor presupune o permanenta cunoastere a tipurilor existente in teritoriu, pentru o continua adecvare a compozitiei antigenice a vaccinului corespunzator evolutiei procesului de reasortare genomica a virusurilor care produc boala. Pentru combaterea bolii la pasari in focarele diagnosticate, este necesara sacrificarea intregului efectiv si efectuarea de dezinfectii generale riguroase in adaposturile depopulate, In abatoare si in intreprinderile de valorificare a deseurilor organice.
Pentru protectia populatei umane fata de contaminarea cu virusul gripal aviar este esentiala respectarea normelor de igiena veterinara pe tot parcursul procesului de crestere a pasarilor si de obtinere si de prelucrare a produselor avicole.
Vaccinarea antigripala obisnuita, care se practica anual in tara noastra, nu asigura o protectie fata de virusurile gripale aviare, deoarece acestea sunt diferite din punct de vedere antigenic. Pe plan mondial, a fost pusa la punct prepararea de vaccin contra tipului aviar H5N1, dar OMS apreciaza ca in cazul aparitei unei pandemii de gripa aviara nu ar fi posibila o productie suficienta de vaccin, nici macar pentru populatia Europei. De aceea, se considera ca protecta pasarilor si a oamenilor fata de gripa aviara trebuie realizata preponderent prin masuri de protectie generala, nespecifica. In transmiterea la distanta a acestor virusuri un rol important revine pasarilor salbatice migratoare, care nu trebuie sa vina in contact cu pasarile domestice si nici cu furajele si apa destinata acestora. Este mai ales important ca pasarile domestice sa fie crescute in spatii inchise, in care nu au acces pasarile salbatice. Aceasta masura trebuie aplicata cu prioritate in localitatiile aflate pe culoarele de migrate a pasarilor saibatice acvatice. In Romania, exista doua culoare mari de migrate a pasarilor: din nord (mai ales din Marea Baltica) si din sud (Delta Nilului, Dakkar si Africa subsahariana) spre Delta Dunarii sau alte lunci din sudul tarii. Dinspre nord (Marea Baltica), dar posibil si din est (Marea Caspica) migratia pasarilor ameninta teritoriul Romaniei cu gripa aviara, iar dinspre sud cu virusul encefalitei West Nile, care se manifesta tot mai frecvent, fiind transmis de tantari (la animale si la om).
Transmiterea virusurilor gripale pe alte cai si mai ales prin ou, desi pare posibila, nu a fost inca constatata in conditii naturale. Tratamentul termic al carnii si oualor exclude posibilitatea infectarii omului pe aceasta cale, iar spalarea cu apa calda si sapun a mainilor si in general a suprafetlelor contaminate, ca si utilizarea de antiseptice si dezinfectante uzuale, asigura distrugerea virusului gripal in decurs de cateva minute.






2.BACTERIOZE RESPIRATORII AVIARE


2.1.CORIZA CONTAGIOASA A PASARILOR
( Coryza infectiosa avium )



Este o boala infecto-contagioasa a pasarilor, cu o etiologie complexa, cu mers enzootic, caracterizata din punct de vedere clinic printr-un catar oculonazal si tumefierea fetei, insotit adeseori si de catarul sinusurilor infraorbitale.
Prin etiologia ei multipla, termenul de coriza este mai mult un termen generic decat al unei boli distincte.

a. Istoric, raspandire, importanta:

Coriza contagioasa a fost mult timp considerata ca un simptom al altor boli specifice (difterovariola aviara, holera cronica).
In 1931, De Blieck pune in evidenta, in secretiile nazale ale pasarilor bolnave de coriza, o bacterie fina gram-negativa, colorabila bipolar, avand caracter hemoglobinofil ( B. Hemoglobinophilus coriaze gallinarum). El reproduce boala la pasare, prin cultura acestui germen instilata nazal.
De Blieck, ca si Fally mai inainte (1918), a facut dovada experimentala ca aceasta coriza, cu caracter contagios, nu este produsa de virusul difterovariolei aviare.
Mai multi autori americani izoleaza si descriu un germen asemanator cu cel descris de De Blieck, cu care reusesc sa reproduca boala, pe care il denumesc hemophilus galinarum cu toate ca el n-ar prezenta absolut toate caracterele acestuia.
Boala este destul de raspandita in toarte tarile cu avicultura intensiva.

b. Receptivitate:

In mod natural sunt receptive gaina, curca, porumbelul si fazanul.
Foarte putin receptive sunt palmipedele.
In cadrul aceleas specii, tineretul intre 3-8 luni este mai sensibil. Sensibilitatea la infectie este influentata intr-o mare masura de deficienta factorilor zooigienici.


c. Etiologie:

Etiologia corizei contagioase este inca neprecizata, cu toate multiplrle cercetari microbiologice facute in acest scop.
Hemophilus gallinarum este un bastonas cocoid, imobil, gram-negativ, colorabil bipolar. Este hemofil; se cultiva in agarul cu sange 5%, intr-o atmosfera cu CO² 10%, sub forma unor picaturi fine de roua. De asemenea se cultiva bine in agar cu ser de gaina si medii cu drojdii. Cultivarea repetata pe medii artificiale duce la pierderea patogenitatii pentru gaina.
Rezistenta germenului este mica in conditiile mediului exterior. La temperatur de 22?C rezista apna ia 4 zile; temperatura de 45-50?C il distruge imediat.
Germenele descris de Nelson (1923-1936) s-a stabilit ulterior ca apartine grupului PPLO, fiind astazi considerat ca agent al bolii cronice respiratorii.
Se mai considera de catre unii ca agetul etiologic ar fi un virus filtrabil cultivabil pe oul embrionat de gaina.
Indiferend de germenii microbieni in cauza, aparitia si raspandirea infectiei intr-un efectiv de pasari sunt influentate, intr-o mare masura, de o serie de cauze favorizante. Timpul rece, umed, adaposturile cu curenti reci de aer, asternutul umed, ventilatia insuficenta a adaposturilor, suprapopulare a acestora, supraincalzirea si lipsa de oxigen legata de suprapopularea adaposturilor constituie factori favorizanti ai aparitiei si raspandirii boli.
Alimentatia carentata, hipovitaminoza A, favorizeaza aparitia bolii; de altfel este cunoscuta „coriza de nutritie”, datorita carentei in vitamina A, care are rol important in mentinerea integritatii epiteliilor.
In afara cauzelor enumerate mai sus si alti factori ca:oboseala de transport, parazitismul, joaca un rol favorizant.
Coriza contagioasa are un pronuntat caracter sezonier; apare mai ales toamna spre iarna, o data cu aparitia timpului rece, umed si avariatilorbruste de temperatura. Evolueaza sub forma enzootica; in gospodariile in care factorii favorizanti actioneaza timp indelungat, boala capata un caracter stationar. Boala este destul de raspandita in toate tarile mai ales in un itatile mari avicole.

d. Simptomatologie:


Incubatia naturala este de 1-3 zile, uneori pana la 8 zile. Boala se traduce printr-o coriza subacuta.

La inceput, pasarile scutura capul, stranuta, se scarpina cu piciorul la nari. Dupa 2-3 zile se constata o secretie limpede, mucoasa; de asemenea o secretie conjunctivala serosa. Mucusul nazal se amesteca cu praful din atmosfera, formandu-se conclomerate murdare, uscate, in jurul orificiilor nazale

- Conjuctivita , jetaj si sinuzita.
Dupa cateva zile, jetajul devine mucopurulent, gros, producand uneori o obstructie a narilor. In acest caz, pasarile erespira pe cavitatea bucala si tin ciocul cascat. Din cauza respiratiei bucale, limba se usuca si pasarile in timpul respiratiei fac un zgomot special, cunoscut in limbajul popular sub denumirea de „tâfna”.
Inflamatia mucoasei nazale se extinde si la mucoasa conjuctivala a sinusurilor. Secretia conjuctivala la inceput seroasa devine mucopurulenta, pleoapele sunt tumefiate, sensibile, se lipesc. Mai rar se constata semne de cheratita, ulceratia cornei si chiar panoftalmie.
In cazul inflamatiei sinusurilor infraorbitare, acestea sunt destinse, capul tumefiat, cu aspect uneori de „cap de bufnita”. La presiune, pe regiunea sinusurilor infraorbitare, acestea sunt destinse, adeseori exudatul iese prin orificiile nazale. Mai tarziu exudatul din cavitatile sinusurilor devine consistent, cazeos. - Aspect de „cap de bufnita”


Sinusurile se dilata mult, pielea in dreptul lor este edematiata, pasarile tin ochii inchisi. Uneori, din cauza destinderii enorme a sinusurilor, prin exudatul consistent care nu se mai evacueaza sre cavitatile nazale, se produce deformarea boltii palatine spre cavitatea bucala, ceea ce duce uneori la imposibilitatea inhiderii ciocului.

Pe mucoasa bucala apar pseudomembrane de culoare gri-alburie, dupa detasarea carora mucoasa ramane putin modificata.`
Mult mai rar, procesul inflamator de la mucoasa oculara si nazala se poate extinde spre trahee si bronhii.
In atmosfera adaposturilor neaerisite in care se gasesc numeroase cazuri de coriza contagioasa se percepe un miros dulceag, urat, caracterisric.
Boala este afebrila; pasarile la inceput au apetit normal, apoi pe masura ce boala avanseaza, se constata micsorarea apetitului, scaderea productiei de oua si slabirea progresiva a pasarilor
Durata evolutiei bolii este de 2-4 saptamani, cu o mortalitate de 2-10%. Cand conditiile zooigienice sunt nesatisfacatoare, procentul de mortalitate poate fi mult mai ridicat.
Durata enzootiei intr-o crescatorie cu efectiv mare de pasari este de cateva iuni, uneori enzootia capatand un caracter stationar, aceasta in cazul cand nu se remediaza conditiile zooigienice si nu se iau masuri de combatere.

e. Diagnostic:

Din punct de vedere epizootologic si clinic, coriza contagioasa se aseamana cu numeroase boli ale pasarilor, fata de care trebuie sa se faca un diagnosic diferential.
Holera aviara: forma cronica, se manifesta in animite cazuri sub forma de coriza cronica. In holera aviara insa, formele de coriza coincid sau sunt precedate de forme acute, septicemice. Modificarile anatomopatologice si examenul bacteriologic precizeaza diagnosticul.
Pseudopesta aviara: forma subacuta benigna, se aseamana cu coriza contagioasa. Ea este insa mai difuzabila, starea generala mai grava, dispneea accentuata si de regula exista si forme acute de boala, cu o simptomatologie caracteristica. Precizarea pseudopestei se face prin examen virusologic
( inocularea oualelor embrionate cu o suspensie din broiaj de creier, lichidul alantoamniotic producand aglutinarea globulelor rosii de gaina).
Difterovariola aviara: in formele atipice, se traduce uneori prin coriza. Examinarea in masa a uni efectiv de pasari ne da posibilitatea sa constatam si forme tipice de difterovariola: leziuni nodulare pe pielea capului, pseudomembrane difteroide in cavitatea bucala, care prin detasare lasa o mucoasa sangeranda.
Examenul histologic poate ajuta diagnosticul.
Diferentierea se mai poate face si prin diagnosticul terapeutic. Streptomicina injectata intramuscular are efect terapeutic bun in coriza si este ineficace in difterovariola.
Difterovariola mai poate fi precizata si prin infectia experimentala. Prin broiaj de pseudomembrane suspendate in ser fiziologic, aplicate pe pielea deplumata a unui membru, se produce dupa cateva zile, in caz de difterovariola, leziunea caracteristica.
Laringotraheita infectioasa: este o boala cu manifestari si leziuni traheo-bronhice, cu evolutie supraacuta si acuta.
Boala cronica respiratorei: este foarte greu de diferentiat clinic si chiar anatomopatologic.
In aceasta boala avem leziuni de aerosaculita, cu depozite fibrinoase galbui in sacii aerieni.
Hipovitaminoza A: se manifesta prin pseudomembrane alb-galbui, care prin detasare lasa mucoasa putin modificata. Caracteristice in aceasta boala sunt leziunile din mucoasa laringiana si faringiana, sub forme de pete alburii, cu dimensiunea de 1-2 mm, datorate acumularii unei substante cazeoase in glandele mucoasei. Prin presiune se evacueaza din glandele mucoasei materia cazeoasa sub forma de cilindrii de 2-3 mm lungime.
Diagnosticul de laborator: consta in izolarea din cavitatea nazala a agentului patogen (hemophilus galinarum) si infectia experimentala cu cultura acestui germen. In caz de coriza contagioasa se reproduce, dupa cateva zile de la instilatia nazala, un catar nazal tipic, iar din secretia nazala se izoleaza germenele respectiv.

f.Tratament, profilaxie si combatere:

Prima si cea mai importanta masura profilactica si curativa este imbunatatirea conditiilor de adapostire si alimentatie, fara de care celelalte mijloace sunt eficace. Adaosul de vitamina Ain alimente joaca un rol important.
Sulfamidele (sulfadiazolul, sulfametazina) administrate in apa de baut reprezinta un tratament comod in efectivele mari de pasari.
Sulfametazina se administreaza timp de 3-5 zile in apa de baut in concentratie de 0,2%.
Sulfadiazolul se administreaza timp de 7-10 zile in apa, in concentratie de 0,5%.
Tratamenrul profilactic al pasarilor sanatoase dintr-un efectiv contaminat se face prin administrarea antibioticelor din grupa tetraciclinelor.
Teramicina sau Hostaciclina se adauga in hrana concentrata in proportie de 200-400 mg pentru 1kg de concentrate.
Concomitent, pasarile cu coriza vor fi tratate si local, prin aplicarea in cavitatea nazala a unor oleuri antiseptice (antibiotice, oleuri eterice, vitamina A in oleu de vaselina).
Daca tratamentul cu antibiotice se aplica parenteral, nu pe cale bucala in apa sau furaje, nu este necesar si tratament local.
In scop profilactic este utila administrarea antibioticelor furajere in zilele si perioadele cu timp rece si umed.
Imunoprofilaxia activase poate face printr-un vaccin inactivat dintr-o cultura de H. Gallinarum; valoarea profilactica a vaccinarii este relativa.
Pentru eradicarea bolii intr-o crescatorie contaminata este recomandabila valorificarea prin consum prin consum a intregului efectiv, cand pasarile ajung la greutatea de valorificare, dezinfectia radicala a adaposturilor si repopularea crescatoriei, dupa doua saptamani de la dezinfectia finala, cu pasari din efective verificate ca indemne de boala.


















Coriza contagioasa aviara- aspect clinic




3. PARAZITOZE RESPIRATORII AVIARE



3.1. SINGAMOZA GALINACEELOR
( Singamidoze )


a. Definitie:

Sunt boli cunoscute si sub numele de helmintozele aparatului respirator, care se produc la galinacee si anseriforme in urma dezvoltarii helmintilor din familia Syngamidae la nivelul traheei, al bronhiilor si chiar al plamanului.

b. Istoric si si raspandire:

Cu toate ca boala este cunoscuta inca din secolul al XV-lea sub denumirea de „viermii rosii ai gatului”, primele lucrari stiintifice asupra ei apar in secolul al XVIII-lea.
Boala este raspandita in aproape toate tarile lumii, atat la pasarile domestice cat si salbatice. Printre cele domestice sunt afectate: gainile, curcanii, paunii si anseriformele, iar dintre cele salbatice, cu importanta mai mare sunt fazanii.
In tara noasatra a fost semnalata si de Simionescu E. (1952) si apoi de Lungu V., si Suteu E. (1956)

c. Etiologie:

Agentul patogen , Syngamus trachea este un vierme de culoare rosie, masculul si femele formand in permanenta un cuplu asemanator literei Y. Gura este orbiculara si are o capsula bucala puternica in fundul careia se gasesc 7-9 dinti.
Masculul masoara 2-6 mm lungime pe 0,2 mm latime, iar femela poate ajunge pana la 30 mm lungime, masculul este prevazut cu o bursa caudala, cu ajutorul careia este fixat de femela in permanenta dand cuplul caracteristic. In stadiul adult, femela se gaseste fixata pe mucoasa traheala in special.


Sunt viermi ovipari, femela eliminand oua deja embrionate in momentul eliminarii lor. In mediul exterior, ele ajung fie o data cu tusea sau stranutul pasarilor, dar mai exact o data cu excrementele, ouale fiind deglutite. Aceste oua se pot dezvolta in mediul exterioor daca au temperatura in jurul a 25ºC si umiditate suficienta; in timp de cel mult 7 zile apare o larva de 280µ lungime pe 15µ largime. In acest stadiu este infestanta si poate contamina si alte pasari, in cazul cand sunt inghitite.
Sunt pareri ca pentru a se dezvolta, Singamus trachea are nevoie , ca gazda intermediaras, de rame din genul Lumbricus.
Larvele ingerate de pasari si ajunse in tubul digestiv trec pe cale circulatorie in plamanul acestora, localizandu-se apoi in trahee. Sunt insa pareri ca localizarea in trahee s-ar face fara a fi nevoie de migratia larvelor prin circulatie. Se pare insa ca ajungerea in trahee direct din tubul digestiv anterior este mult mai grea. Evolutia se face deosebit de repede, astfel ca in 14-21 de zile de la ingerarea larvelor infestate deja se pot gasi oua in fecalele pasarii infestate.

d. Epizootologie:

Boala se gaseste numai in unele regiuni unde se mentine de la an la an. Sunt cercetari care au demonstrat ca atat ramele cat si unele gasteropode terestre pot acumula in organism formele larvare de Syngamus, constituind in acest fel un izvor de contaminare de la an la an. Pasarile salbatice contribuie, de asemenea, la mentinerea si intinderea focarului. In tara noastra, boala este cantonata in cateva regiuni, ca: Bucuresti, Arges etc., pe suprafete mici, dar cu reaparitii de la an la an.

e. Contaminare

Aceasta se poate face direct prin ingerarea formelor larvare impreuna cu alimentele sau apa, dupa cum si prin ingerarea formelor facultative aratate.

f. Modificari anatomopatologice

Mai ales in sfertul anterior al traheei se gaseste un numar variabil de perechi de Syngamus, in general 3-6 perechi. Se poate intampla ca numarul parazitilor sa fie mai mare si sa formeze ghemuri mai, ales la fazan.